Biserica

BISERICA DIN GHIDA

În ce privește istoria bisericii românești din Ghida, ea s-a înscris în cea a întregii Crișane. Părțile sătmărene și nordul Crișanei, Țara Lăpușului s-au aflat vreme îndelungată sub oblăduirea Mănăstirii Peri (pe Tisa) care era Stavropighie a Patriarhiei de Constantinopol, egumenul ei având, asemeni unui episcop, drept de hirotonire și pastorire în jur. Teritoriul care intra sub ascultarea ei îl putem identifica chiar și azi prin perimetrul în care bisericile satelor au în mod absolut covârșitor hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, hramul Mănăstirii Peri. Ghida nu face nici ea excepție. Chiar dacă între anii 1777 – 1796 locuitorii au trecut la unirea cu Roma, păstrându-și biserica au păstrat și hramul acesteia: cel al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Propaganda calvină a fost extrem de activă. Totuși, impactul ei pe termen lung a fost neglijabil, mai mult la nivelul clerului. Astfel, am identificat un oarecare Gal din Ghida care a fost făcut preot predicator pentru biserica calvină din Ipureni la 8 noiembrie 1678.

În jurul anului 1700, odată cu bascularea centrului de putere dinspre Țarigrad (Istanbul) spre Viena în ceea ce privește Transilvania și Partium, oprimarea protestantă este înlocuită de cea catolică. Aceasta s-a materializat în așa-zisa unire cu Roma, înființându-se Biserica unită Greco-Catolică. Presiunile au fost foarte puternice. În frământările legate de plata dijmei episcopului romano-catolic de Oradea, Emeric Csaky și de acțiunile de răspândire a Uniației, țăranii organizau un soi de sinoade local, simțind nevoia firească de a fi uniți în sensul propiu al cuvântului. O astfel de mare adunare a avut loc la Ghida în 1722. Aici au participat preoți și locuitori din peste 20 de sate. Toti au trebuit să-și mărturisească confesiunea, preoții declarați ortodocsi fiind obligați să jure că vor recunoaște și se vor supune doar episcopului ortodox de la Arad. Lipsa de caracter a multor preoți și a protopului Mihai Pop din Săldăbagiu au determinat o fluctuație a apartenenței confesionale dar și multe drame personale. În 1777 se înființează Episcopia Greco-Catolică din Oradea. Ca o coincidență, țăranii din Ghida s-au convertit la religia greco-catolică în același an. Din conscrierile parohiilor greco-catolice din 1777 se desprind următoarele informații: are ca stăpân de pământ pe Karoly Anton, în sat sunt 111 suflete greco-catolice, 3 romano-catolice și 6 ortodoxi, tot aici este menționat și nobilul George Bardi, magistrul postei. Biserica a fost ridicată în 1759 de popa Samuil Pap. Succesorul acestuia, Petru Popovici, încă ortodox, a fost denunțat la Curtea Imperială de la Viena de Comitatul Bihorului pentru presupuse diverse „delicte scandaloase, foarte necinstite”. Acesta, contrar regulamentului, a fost arestat imediat de către autorități, mai apoi trecând la unire fiind absolvit de orice cercetare și vină. Acum intervine conflictul deschis între Petru, acum unit și comunitatea din Ghida care se încăpățânează să nu renunțe la ortodoxie. Petru demisionează dar refuză să predea cheile ghidanilor pe motiv că ar trebui despagubit pentru ajutorul bănesc dat de el la acoperirea bisericii. Afacerea devine de notorietate, transformându-se într-un conflict între episcopul ortodox oradean și episcopul uniților Moise Dragos. Până la urmă, propaganda unirii prin forță i-a determinat pe ghidani să accepte această confesiune. Astfel în 1796 în Ghida existau 200 de suflete unite.