Monografie

A. Asezare. Caracteristici geografice. Resurse

Ghida este situată în nord-estul Crisanei, în partea dreaptă a râului Barcău și a drumului ce leagă Șimleul Silvaniei de Oradea. Face parte din comuna Balc, alături de satele Almașul Mare, Almașul Mic și Săldăbagiu de Barcău, fiind în raza administrativă a județului Bihor, la limita acestuia cu județul Sălaj.

La sud, dincolo de lunca Barcăului și terasele acestuia sunt Munșii Plopiș, la est se învecinează cu Depresiunea Silvaniei, la nord cu dealurile Dumbravița iar la vest cu Câmpia Ierului. Lunca Barcăului se continuă cu vasta câmpie a Tisei, aceasta are un aspect plan datorită sedimentării îndelungate, solul aluvial se întinde de o parte și de alta a râului. Lunca are o ușoară înclinație spre nord-est, cursul râului a format numeroase meandre, în prezent având un curs bine stabilit datorită lucrărilor de îndreptare și îndiguire executate în jurul anilor ’90.

Zona de trecere de la luncă către dealurile ce au un aspect colinar ocupă o suprafață mică și se caracterizează prin culmi lungi și înguste, uneori pe partea stânga a Barcăului evidențiindu-se mai multe terase. Aceste dealuri sunt rezultatul eroziunii puternice a depozitelor sarmatice în care predomină lutul negru și gresia. În aceste gresii se regăsesc fosile din clasa moluștelor, scoici și alte viețuitoare marine.

Dealurile satului se prezintă ca o culme continuă orintată est-vest, având înălțimi maxime de până la 269 m (Dealul Rakoczi). Expoziția sudica și panta ce poate ajunge până la 40 de grade crează pe versant un microclimat prielnic culturilor de viță de vie, piersici, nuci, etc. Depozitele marine de gresie care formează structura dealurilor sunt numite de localnici pipor (din limba maghiara: piatră de praf). Versanții, în unele porțiuni, se caracterizează prin prezența unor vechi și recente alunecări de teren care dau acestora un aspect de trepte; prin cumpene înguste, pante de la lin la abrupt, ravene și ogașe rezultate în urma eroziunii solului. Aceste gresii au fost și mai sunt încă folosite ca material de construcție în gospodării, în special la fundația caselor. În zona deluroasă subtratul petrografic se constituie din argile, roci metamorfice, șisturi, în majoritatea lor de vârstă cuaternară.

Resursele naturale ale subsolului sunt destul de bogate și de variate: lignitul, țițeiul greu, apele termale, pietrișuri, nisipuri.

B. Solurile. ProprietĂȚi Și caracteristicele lor

Tipul de sol predominant este cel brun de pădure cu porțiuni de podzolire în diferite grade. Factorul principal pedogenetic el formării acestui tip de sol a fost vegetația lemnoasă de pădure (gorun). Solul brun de pădure tipic ocupă versanții mai înclinați, iar pe pantele cu expoziție nordică se găsește podzol secundar. Podzolurile degradate cuprind conglomerate, marne și pietrișuri.

Solurile brune de pădure se caracterizează printr-o fertilitate medie, în condițiile unei umidități moderate dau rezultate bune. Podzolurile secundare posedă proprietăți fizice defavorabile: lipsă de structură, aerație insufucientă, stagnarea apei, rezerve neînsemnate de substanțe nutritive.

Pe terase și pe treptele terasate cu apa freatică între 3 și 8 m adâncime s-au format soluri negre de fâneață. Acest sol interzonal se întinde sub formă de pete între zona solurilor aluvionare de pe prima terasă a Barcăului și a celor brune de pădure, în special în treimea inferioară și mijlocie a pantelor, acolo unde au loc ieșiri la suprafață a unor izvoare. Acest sol are o compoziție luto-argiloasă, se lucrează cu dificultate dar au un grad ridicat de fertilitate.

Solurile aluvionare din lunca Barcăului sunt cele mai bune, dar datorită apelei freatice care se gasește la mică adâncime se înmlăștinesc după precipitații abundente. Cele mai multe au ramas fânețe; calitatea acestora era excepțională datorită ieșirilor Barcăului, în special în sezonul rece. În prezent, datorita lacului de tip Polder (de atenuare a viiturilor) de la Suplacu de Barcău fânețele au scăzut mult în calitate.

Fenomenul de eroziune se manifestă destul de puternic, pentru reducerea sau stoparea acestuia ar fi necesare următoarele măsuri: alegerea judicioasă a culturilor în raport cu pericolul de eroziune a solului; lucrările agricole pe curbe de nivel; consolidarea cu specii silvice a terenurilor improprii culturilor agricole și reducerea suprapășunatului.

C. Clima și hidrografia

Temperatura medie anuală este de 10,7 ⁰C. Valorile medii pe anotimpuri sunt: primavara 10,5⁰C; vara 20,2⁰C; toamna 11,5⁰C; iarna 0,5⁰C. Primele zile de înghet apar în mod obișnuit în intervalul 5-26 noiembrie, ultimele între 2 martie și 4 aprilie. În general, brumele timpurii de toamnă apar după 15 octombrie, iar cele târzii de primavară până la 21 aprilie.

Precipitațiile medii anuale sunt de 600-630 de mm. În ultimul deceniu s-a constatat o creștere semnificativă a perioadelor de secetă în special în timpul verilor. Cu atât mai grav cu cât și regimul pluviometric al iernilor a fost deficitar.

Vântul dominant este cel din direcția vestică și sud-vestică care aduc precipitații. Sporadic, apare vântul de nord care vara provoacă precipitații repezi și de scurtă durată, uneori sub forma de grindină, iar iarna aduce gerul.

Datorită orientării și a expoziției spre sud a versanților se crează un microclimat cu temperaturi mai ridicate decat în celelalte areale ale văi Barcăului, astfel în perioadele de iarna zăpada se topeste mult mai repede la Ghida decat în satele din vecinatate.

Barcăul este principalul râu din perimetrul satului. Apele de șiroire și de revărsare au depus mari cantități de aluviuni, fapt ce a contribuit la nivelarea luncii, panta fiind destul de mică, ceea ce face ca Barcăul să formeze numeroase meandre. Pe teritoriul satului Barcăul nu primește nici un afluent. Râul a fost lărgit, îndreptat și indiguit în anii 90. Debitul mediu anual este de 2,40m3/s la ieşire.

Volumul maxim scurs pe anotimpuri se înregistrează, în medie, în februarie – aprilie (40 – 45%), iar cel minim în august – octombrie (7 – 9 %). Fenomenele de îngheţ (curgeri de sloiuri, gheaţă la mal, pod de gheaţă) se înregistrează în fiecare iarnă şi au o durată medie de 30 – 35 zile, iar podul de gheaţă ce avea o frecvenţă medie de producere de 60 – 80% acum cateva decenii, în prezent este o raritate, datorită lărgirii albiei și a temperaturilor mai ridicate din timpul iernii.

În luncă nivelul hidrostatic este de 0,5-2m sub nivelul solului. În regiunea deluroasă apa de adâncime este cantonată în nisipuri fine (gresii) în nivel hidrostatic de 50-100m, situate într-un complex marnos. Datorită granulometriei, debitele disponibile sunt mici și cu pericol de înnisipare.

Izvoarele se situază pe versantul nordic, cel de la Fântâna Lenghel are cel mai mare debit și cea mai bună apă.

Apa fântânilor din sat este în cea mai mare măsură potabilă, dar cu un conținut ridicat de calcar.

D. Flora și fauna

Din punct de vedere al vegetației, arealul aparține zonei pădurilor de foioase, subzona quercinelor, predominând cerul (quercus cerris), în asociație cu el, se găsesc gorunul, carpenul, fagul, jugastru, ulmul, salcâmul, ciresul sălbatic. Ca subarboret se găsesc: porumbarul, păducelul, măceșul, cornul, sângerelul, alun. În luncă și pe malurile Barcăului se întâlnesc sălcii, răchite, frasini, ulmi.

Flora spontană este diversificată. Dintre plantele medicinale sunt prezente: podbalul, păpădia, cerenelul, urzica, crusanul, lemnul dulce, ciuboțica cucului, rostopasca, săpunarița, traista ciobanului, păducelul, nalba mare, mușețel, isop, salvia, cicoarea, coada șoricelului, sulfina, vâscul, etc.

Atât în pajiști cât mai ales în păduri se găsește o gamă variată de ciuperci comestibile: bureți de prun, champignon, zbârciogi, crăițe, hiribe, gălbiori.

Plante melifere prezente: trifoiul alb și roșu, sulfina, ghizdei, păducelul, salvia, cimbrișor, isop, cicoarea, porumbarul, păpldia, etc.

Specii rare: orhideea, ciubotica cucului.

Pășunile sunt de bună calitate, în condițiile unor precipitații optime asigură animalelor masa verde pe timpul verii. Fânețele produc fân de calitate superioară și în cantități suficiente.

Fauna este specifică pădurilor de foioase: mistreț, căprioare, iepuri, fazani, vulpi, dihori, pisici sălbatice, nevăstuici, bursuci.

Păsări: potarnichea, prepelița, fazanul, rața sălbatică, uliu porumbar, bufnița, cucu, ciocănitoarea, barza, stârcul, etc.

În Barcău se găsesc: carasul, mreana, somnul pitic, cleanul, broasca țestoasă, șarpele de apa și, de curând reapărută, vidra.